Fugi. Te opresti. Vezi vag unde ai ajuns. Te pierzi in neant si te asezi jos pe pamantul tare, aspru, uscat. Nimic nou. Ai mai fost aici o data, de doua ori, de trei ori, de o infinitate de ori. Cine ar putea crede ca totusi pasesti de fiecare data in acelasi loc, dar inca stai si privesti linistit in zare. Nu stii cine vine din spate, cine din fata sau din lateral. Stai cu frica'n san si astepti un minut, zece, douazeci. Un vant rece iti trece peste buzele umede si tremurande. Plangi. Nu stii la ce sa te astepti, ce vei face mai incolo, unde vei sta, daca vine cineva, nimic. Stii doar ca existi, dar nu stii pentru cat timp. Iti lipesti urechea de pamantul cald. Inchizi ochii si respiri. Il pipai, il simti, il iubesti, e al tau. Continui sa plangi usor, a inceput sa ploua. Te intinzi pe pamant, iti afunzi mainile in corpul sau, nu'l doare, nu se arcuieste sub mainile tale. E linistit. Nu mai ploua. E iar liniste. O raza minuscula de soare iti arunca umbra asupra pamantului. Te ridici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu