Dorinta seaca si nebuna

Ieri mi-am dat seama ca oamenii sunt ciudati, diferiti, mereu in schimbare. Nu ma asteptam sa vad asta la un prieten. Il stiam mereu acelasi. Dar ieri ..ieri era altfel. Ce s-o fi intamplat.. nu stiu. De fapt nici nu imi mai pasa. Si asa oamenii frumosi sufleteste sunt putini. Prea putini pentru toata lumea. Nu ii mai caut, astept sa-i intalnesc intamplator pe o banca in parc sau ascunsi cu nasu-n cartile bibliotecii. Nu pe facebook, nu in baruri, nu in cluburi. Imi dau seama iar cat de inumani sunt oamenii. Poate ca pare un paradox, dar pe zi ce trece picam intr-un abis al nefiintei umane, al letargiei psihice, mentale si sentimentale, uitam sa iubim, sa respiram aer curat, sa ne imbratisam prietenii, sa ne bucuram de un fapt marunt care sa ne astearna un suras dulce, inocent. Nu mai stiu nimic, parca in fiecare zi imi plimb ochii pe vitrine de chip uman si le vad goale, prafuite, sterse de timp. Fara pic de culoare, fara pic de viata si bucurie. Te gandesti ca poate secolul acesta in care tehnologia a pus stapanire pe tot este de vina, dar apoi..unde sunt cartile?
Cred ca ele ne pot salva de propriile temeri, de lumea rea, de ochii iscoditori ai raului din noi si din lume. M-as afunda intr-o carte prafuita, sa nu stie nimeni de mine, sa dormitez in praf de timp. Nu mai vreau oameni, oamenii sunt prea neintelesi, fac parte si eu din aceasta specie. Cred ca daca as fi fost o pasare...as fi putut sa visez fara ca cerul sa-mi margineasca privirea.

Somn rece

Imi place cand ploua. E linistitor, cred ca e singurul moment in care ma gandesc exclusiv la mine. Habar n-am de ce, da' e ceva frumos, simt cum un fior se rasfrange pe pielea mea, un fior rece si cald.
O picatura mica de apa se izbeste zgomotos de pamantul aspru, arid, negru si fuge spre mii de directii nestiute. Copacii se lasa si ei purtati de melancolia cerului, eu raman lipita de geamul aburit. Ploua. Parca asa se scurge tot raul cerului, asa se razbuna norii, soarele si stelele. Si noi asteptam sa fim loviti, sarutati, mangaiati de raul lor, il dorim cu disperare, sa ne curete de raul pamantesc, sa ne scufunde intr-o picatura de rau dumnezeiesc, sa iesim din noi, sa simtim un rau frumos, bun, necesar.
Ploaia e linistita, frumoasa, trista, calda, amara, rece, dulce, sarata, a ta.Te lasa sa o simti cum vrei tu, sa faci ce vrei tu cu ea, s ate ascunzi cu ea intr-un loc al tau, sa fugi cu ea de mana, sa o arunci deasupra ta, sa o iubesti sau sa o urasti, sa o saruti, sa o pipai. E ploaia ta, ploaia care sa-ti ascunsa inima intr-o picatura de apa dulce, care sa scotoceasca inauntrul tau pana va gasi tot ce ai mai bun, ploaia care te va arunca in visul tau real.    http://www.youtube.com/watch?v=W-w3WfgpcGg

Abisul intunericului

Nu stiu cine sunt cu adevarat, nu cunosc pe nimeni, nimeni nu ma cunoaste, nu vad nimic in oglinda, nu stiu de fapt cine sunt cu adevarat.
Oamenii sunt frumosi, toti oamenii sunt frumosi. Si cine sunt eu? Nu stiu nimic de mine, inafara de faptul ca am o slabiciune pentru culoarea rosie si imi place sa ma plimb. Nu caut sub folia oglinzii, nu caut nimic, nu cred ca mi-ar placea sa stiu ce si cine sunt, dar totusi cine sunt eu?
Cine ma cunoaste? Cine imi stie obiceiurile? Cine ma cunoate?
Alerg in cerc si caut raspunsuri pe care oricum nu le voi gasi, dar continui sa caut, alerg in cerc, ma impiedic.
Imi plac cartile vechi cu praf pe ele, alea sunt carti frumoase, vechi si noi. Ma ridic si imi continui fuga in micul cerc. Ma intreb in treacat de ce am mainile mici si ma sprijin usor de linia orizontului. Ma las cufundata in ganduri. Mi-e somn, frig si sete. 
Nu stiu nimic despre mine, nu stiu ce caut aici sau de ce iubesc rosul. Stiu ca am mainile mici, de fapt nu stiu, asta am constat. Dar stiu oare ceva despre mine? 
Nu cred. Se micsoreaza cercul orprindu-ma intr-un punct. Mi-e somn.

Ceva frumos, pur

Nu credeam să învăț a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visător la steaua
                      Singurătății.

Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morții
                      Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
                      Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
                      Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniștit, pe mine
                      Mie redă-mă!(Mihai Eminescu, Odă)
Nu stiu daca exista ceva mai frumos decat poezia lui Eminescu, e cea mai pura forma artistica, nu stiu, e superba prin simplitatea si prin adevarul ei.

Paradis incomplet

Nu stiu de ce multi de plang de singuratate, de negasirea ''jumatatii'', de gasirea personei ideale si incearca din rasputeri sa caute acolo sigur nu vor gasi nimic. Stiu ca asteptarea e groaznica, mai ales cand esti inconjurat de cupluri ''fericite'' care nu ezita sa-si strige ''dragostea'' la fiecare colt de strada. Dar astepti, cine stie de unde pica fericirea, cine stie cati i-au dat cu piciorul si s-a lasat dusa de vant pana la tine?  O astepti cum nu ai asteptat pe nimeni, ii lasi un biletel cu adresa ta, ii lasi urme care duc la tine, ii sufli rugamintea ta, dar nimic. Si zici ca timpul rezolva tot, dar pana ca timpul sa se gandeasca si la tine adormi in vis frumos de vara, vis in care esti mai fericit ca niciodata. Nu te lupti cu nimeni si cu nimic, esti tu, singur acolo, fara ca cineva sa-ti stea in calea ta spre libertate. Te ascunzi in somn, carti si vise. Spui ca traiesti intr-un paradis doar al tau. Calatoresti, inveti, gusti din tot ce are cerul mai dulce, te arunci in cascada norilor si dormi. E singurul paradis care nu depinde de ceva anume, e pardisul ochilor tai in care nimeni nu are voie sa paseasca. Dupa mult ce ai ajuns sa-ti cunosti paradisul, vine si persoana care sa-ti armonizeze peisajul si abia atunci ai un paradis real. Dar cand isi face timpul timp si pentru tine?

Buze reci

Ai ajuns intr-un loc in care nu stii nimic, nu cunosti pe nimeni. Dormi. Te trezesti singura, infrigurata, cauti ceva si stii ca nu e acolo. Adormi si o iei de la capat. O lumina, mica, singura, fragila te trezeste. E acolo, il simti, stii ca e cel pe care l-ai asteptat tot acest timp, ii simti mirosul, respiratia. Stii ca e cel potrivit. Ii asculti pasii siguri pe pamantul tare, ii simti bratele puternice strapungand aerul rece, fata aspra lovita de timpul crud, ochii sfidatori si buzele uscate. E acolo, se opreste orb in lumina intunericului. Il analizezi si-ti opresti ochii pe chipul asprit.  Unde a fost? de ce a intarziat? Alergi spre el, ii simti buzele uscate atingandu-ti obrazul fin, e acolo, te strange de mana  si-ti sopteste. E acolo, il simti, nu mai poate pleca, e al tau. 

Artist adevarat

Emeli Sande. Am auzit de ea acum cateva luni cand o prietena mi-a dat melodia ''read all about it''. Nu stiu, mi s-a parut foarte ciudat ca trebuie sa asemui o figura noua, cu un stil aparte, cu o voce neasteptat de frumoasa. Melodia aia parca avea in ea toate emotiile cantaretei. Am simtit cum mi se ridica parul pe mana. Am  inceput apoi sa-i ascult toate melodiile. Erau aceleasi, parca, da' totusi diferite. Aveau aceleasi emotii, aceleasi dulci si neintelese trairi. Chiar nu stiu ce face Emeli Sande de poate imprima in melodiile sale toate emotiile. Traieste prin muzica, simte, doarme in muzica, danseaza in muzica. E o tipa aparte, una speciala cu adevarat. O admir ca nu ascunde ceea ce simte, ca nu se sfieste sa spuna ceea ce gandeste. E pura, e un artist care iti smulge prima rasuflare dintr-un sir de respiratii grele, sacadate. Canta ca sa iti arate ca si ea e un om ca tine, ca sufera la fel de mult ca tine, sa-ti arate ca nu esti singur.http://www.youtube.com/watch?v=0OHX_PA25Ok

Azi urasc

Urasc sa repet acelasi lucru de mai multe ori, urasc sa vad oameni cu treizeci de fete, urasc oamenii falsi cu fete de catei care miauna, urasc pamantul arid care se crapa sub pasii mei, urasc sa fiu inconjurata de oameni care nu stiu ce inseamna sa fii om. Azi urasc. Ma urasc ca nu stiu sa cant la pian, ca nu stiu sa dansez felurite stiluri de dansuri. Urasc oamenii prosti, nu aia care nu au o diploma care sa le ateste cunostintele, ci oamenii aia cu 2-3 facultati, da' inca prosti, inca analfabeti in tainele vietii, aia care fug de tot si fac orice le sta in putinta pentru scopul lor, oamenii aia care calca in sange de om si mananca placinta cu carne de om la micul dejun, oamenii aia care-ti sunt alaturi doar spre binele lor. Ii urasc cu toata fiinta mea, ii urasc. Le urasc modul de a se da pe langa tine, de a-ti insufla o parere buna despre ei, oameni urati din toate punctele de vedere.

Om frumos

Azi am cunoscut un om frumos. Un om minunat din toate punctele de vedere. Un om diferit. L-am intalnit fix acolo unde nu ma asteptam, intr-un loc urat, murdar, aglomerat. M-am impiedicat de el in fuga mea dupa timp. Statea acolo, singur intr-o lume imensa si ma privea in timp ce alergam aiurea. M-a socat priml cuvant: ,,liniste''. Avea o voce calma, dulce, calda. Ai fi zis ca daca ar vorbi mai tare toti s-ar opri locului si l-ar asculta. Si-a aratat dintii strambi si galbeni intr-un suras. Parul cret ii atarna peste urechile clapauge. Avea un mod de a se misca care te fascina. Parca dansa in fiecare pas, un dans lin, frumos. Mainile albe, lungi intregeau portretul acestui om special. Se vedea de la o posta ca era diferit de toti cei care il inconjurau. Nu avea ceva special, nimic de genul asta, ci vedeai doar in ochii lui o scanteie calda care nu te ardea, care era acolo pentru a te incuraja in dorinta ta, pentru a-ti spune ca totul e ok, ca nu ai de ce te teme, ca tu esti special si ar trebui sa nu mai fugi in abisul vremii. Omul acesta cald mi-a deschis ochii spre tot ce inseamna frumos, diferit, nou, vechi. Ii multumesc acestui om ca mi-a pus piedica si m-a oprit din drumul abisal, m-a trezit din somnul orb, mi-a aratat ce inseamna sa fii om, un om frumos.http://www.youtube.com/watch?v=cq5NrRZXA0Y

''prieteni''

 Ce sunt prietenii? eu am fost intotdeauna de parere ca nu am prieteni. ce or fi si aia prieteni? nimeni nu te ajuta doar asa de dragul tau, ca ai ochi frumosi sau par matasos, nimeni. pentru mine prietenii sunt niste persoane care iti tin isonul la prostii si iti mai zic din cand in cand un raspuns corect la o intrebare dintr'un test la biologie. Nu am intalnit nicioadat persoane devotata altor persoane, fie ca aveau moive ascunse sau alte cauze din pricina carora se purtau frumos cu altii, dar niciodata ceva sincer. aia sunt foarte putini, cine stie unde se gasesc?! de fapt nici nu am pretentia sa gasesc prieteni, dar macar asa..ca un fapt diver, ma intrebam cum de exista asemenea oameni si cat de rari sunt ei.oamenii aia care sa te urmeze la capatul pamantului, sa stige aceleasi prostii ca tine si sa'ti respecte dorintele si deciziile? nu i'am vazut nicioadata.

Loveste'te. Cazi. Plangi. Ridica'te

Fugi. Te opresti. Vezi vag unde ai ajuns. Te pierzi in neant si te asezi jos pe pamantul tare, aspru, uscat. Nimic nou. Ai mai fost aici o data, de doua ori, de trei ori, de o infinitate de ori. Cine ar putea crede ca totusi pasesti de fiecare data in acelasi loc, dar inca stai si privesti linistit in zare. Nu stii cine vine din spate, cine din fata sau din lateral. Stai cu frica'n san si astepti un minut, zece, douazeci. Un vant rece iti trece peste buzele umede si tremurande. Plangi. Nu stii la ce sa te astepti, ce vei face mai incolo, unde vei sta, daca vine cineva, nimic. Stii doar ca existi, dar nu stii pentru cat timp. Iti lipesti urechea de pamantul cald. Inchizi ochii si respiri. Il pipai, il simti, il iubesti, e al tau. Continui sa plangi usor, a inceput sa ploua. Te intinzi pe pamant, iti afunzi mainile in corpul sau, nu'l doare, nu se arcuieste sub mainile tale. E linistit. Nu mai ploua. E iar liniste. O raza minuscula de soare iti arunca umbra asupra pamantului. Te ridici.

Norii din visin

 Imi aduc aminte de prima data cand am privit cerul aproape o zi intreaga. Cred ca imi voi aduce mereu aminte de ziua aia. Era o zi de vara.Senin.Cald.Liniste.Undeva printr'o livada, cocotata pe creanga unui visin, dadeam forme norilor. Si ce fericita eram. Nu ma astept sa mai dau in viata peste un moment ca ala. poate si varsta era de vina. Mi-aduc aminte cum pe cer defila alene Fred Flinstone si dinozaurul lui si alte lucruri sau personaje indragite. Insa ce m'a marcat a fost faptul ca toate treceau, nimic nu statea pe loc. Doar eu. Cocotata in varful unui visin. Si treceau si nori, rar si avioane care lasau dare albe, treceau si o multime de ganduri mai apoi, si o mie de bucurii, sute de persoane nepasatoare, milioane de emotii si eu tot ramaneam acolo nemiscata, in varful unui visin.